Bradul de Crăciun, împodobit cu luminițe şi decorațiuni, este în centrul atenției în această perioadă. Te-ai întrebat vreodată de unde vine această tradiție, pe care în mod curent o considerăm de proveniență creştină? Ei bine, plantele şi arborii care rămân veşnic verzi au avut o însemnătate specială pentru oameni în timpul iernii cu mult înainte de creştinism. Aşa cum noi ne decorăm astăzi casele cu brazi, molizi sau pini, oamenii din vechime îşi agățau ramuri verzi deasupra uşilor sau la ferestre. În multe țări se credea că ele apără lumea de vrăjitoare, stafii, spirite rele şi boală.

În emisfera de nord, cea mai lungă noapte din an are loc între 21 şi 22 decembrie, zi în care are loc solstițiul de iarnă. În antichitate multe popoare credeau că soarele este un zeu şi că venirea iernii înseamnă că zeul-soare este slăbit. Însă oamenii observaseră ca în ziua aceea din an zeul-soare începea să îşi revină şi o sărbătoreau încrezători, plini de speranță. Ramurile de plante verzi le reaminteau că soarele va birui frigul iernii şi aşteptau întoarcerea lui – o nouă primăvară, o nouă vară.

Potrivit Encyclopaedia Britannica, egiptenii, chinezii şi apoi evreii obişnuiau să simbolizeze viața eternă utilizând la solstițiu ramuri verzi de palmier sau de bambus. În Europa, venerarea plantelor veşnic verzi a supraviețuit trecerii păgânilor la creştinism. Acest obicei era răspândit la popoarele scandinave, care de Anul Nou îşi decorau casele şi hambarele cu ramuri verzi, crezând că astfel îl îndepărtează pe Diavol. Ulterior, obiceiul lor a fost preluat de germani care în timpul iernii, atunci când sărbătoreau Yule, aşezau un brăduț în locuință sau la intrare.

Cu toate acestea, bradul de Crăciun, în forma actuală, are o origine mult mai recentă şi a apărut în Germania occidentală. O piesă populară în Evul Mediu, avându-i ca eroi pe Adam şi Eva, foloseau ca decor un brad de ramurile căruia atârnau mere. Era o reprezentare simbolică a Grădinii Edenului şi a pomului mitic lăsat în urmă. Pe 24 decembrie, sărbătoarea religioasă a lui Adam şi a Evei, germanii îşi aduceau în locuințe un “arbore-paradis”. De ramurile lui erau atârnate napolitane, simbol al euharistiei şi al răscumpărării creştine. În aceeaşi odaie a casei puneau Piramida Crăciunului, o construcție triunghiulară din lemn pe care aşezau figurine şi care era decorată cu o stea, cu ramuri verzi şi lumânări. În secolul al XVI-lea, Piramida Crăciunului şi “arborele-paradis” s-au contopit într-o singură formă de exprimare. Aşa a apărut bradul de Crăciun.

În secolul al XVIII-lea acest obicei era practicat de luterani. (Se spune că Martin Luther, inițiatorul Reformei, a fost primul om care a aprins lumânări într-un brad). Abia un veac mai târziu avea să devină o tradiție a pământului la întreaga națiune germană.

În Marea Britanie, la jumătatea secolului al XIX-lea, obiceiului bradului de Crăciun a fost popularizat de către regina Victoria şi de către Albert, prințul-consort. Victoria era extrem de populară printre supuşi, care adoptau imediat orice lucru nou apărut în casa regală. În epoca victoriană, bradul era decorat cu bomboane, prăjiturele, lumânări, mici cadouri şi jucării. Apoi, răspândit progresiv în Austria, Elveția, Polonia, Olanda şi SUA, el a devenit ultimul răcnet al modei, promovat inițial ca simbol social.

La început, americanii l-au primit cu răceală şi ostilitate. În 1659, tribunalul din Massachussets a dat o lege prin care a sancționat sărbătorirea zilei de 25 decembrie (altfel decât prin slujbă religioasă). Dacă îşi împodobeau locuințele cu decorațiuni, oamenii erau amendați. Acest rigorism a continuat până în epoca victoriană, când valurile de imigranți irlandezi şi germani au subminat tradiția puritană. În cele din urmă americanii, mai nou avizi de festivism, au adoptat acest obicei în stilul lor: mare, fastuous, uşor grandoman. Micuțul brad de Crăciun, ceva mai înalt de un metru la vechii germani, se înălța acum până-n tavan.

În ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea, mici ateliere din Germania şi Boemia au invadat cu produsele lor de Crăciun piața britanică şi americană. Ornamente sofisticate suflate în sticlă, decorațiuni din plumb, din carton, din bumbac, mărgele, betele – o industrie întreagă a înflorit şi a prosperat ani la rând din acest export.

Apoi, între cele două războaie mondiale, americanii au produs brazi artificiali din păr țepos, de animale. Anii 1950 şi 1960 au adus cu ei producția de masă de brazi din aluminiu şi PVC. Un simbol precreştin cucerise lumea întreagă.

History.com: The Christmas Tree

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here