“Era deopotrivă o consolare și o mare tristețe să te simți atât de diferit de ceilalți oameni. Își coborî ochii spălăciți către ei. Valul de mașini nu mai contenea, iar figurile sumbre și îngrijorate semănau toate între ele. Biata specie! Ce-o preocupa? Ce va mânca, ce va bea? El se gândea la catedrala din Rouen, la castelele de pe Loara, la Luvru. Una singură dintre aceste pietre venerabile face cât o mie de vieți omenești.”
(Irène Némirovsky, “Suite Française”)
10 august 1793. După mai bine de două secole în care fusese folosit ca palat regal, muzeul Luvru a fost deschis publicului la Paris de guvernul instaurat după Revoluția Franceză.
Construcția palatului Luvru a fost propriu-zis începută în 1546 de regele Francisc I, un mare colecționar, căruia avea să îi servească drept reşedință regală. Nu a fost ridicat pe un teren viran, existase o clădire şi înainte, de mai bine de două sute de ani. Însă Luvrul regelui Philippe Auguste nu fusese o reședință regală, ci o fortăreață a garnizoanei.
Lucrările de construcție au continuat şi după moartea lui Francisc I. Aproape fiecare monarh francez ce i-a urmat a extins palatul şi grădinile sale. Cel mai mult l-au schimbat Ludovic al XIII-lea şi fiul său, Regele Soare, care au îmbogățit peste măsură colecția de artă a Coroanei. Apoi, în 1682, Regele Soare şi-a mutat alaiul în noul său palat de la Versailles, iar Luvru a încetat să mai fie principala reşedință regală.
O dată cu iluminismul, mulți formatori de opinie au cerut accesul publicului la colecțiile regale. Denis Diderot, marele filozof, a fost printre primii care au propus deschiderea unui muzeu pentru mulțime. Şi, deşi Ludovic al XV-lea a acceptat să expună cu caracter temporar o selecție de tablouri la Palais du Luxembourg în 1750, abia după izbucnirea Revoluției Franceze în 1789 s-au făcut paşi concreți spre înființarea unui muzeu permanent, național. La patru ani de la căderea Bastiliei guvernul revoluționar deschidea prima expoziție pentru publicul larg, la Luvru. Se numea Musée Central des Arts.
Apoi, o dată cu războaiele revoluționare şi napoleoniene, colecția de la Luvru a crescut rapid. Armata franceză a confiscat lucrări de artă şi obiecte arheologice din teritoriile cucerite. Multe dintre acestea au fost returnate după înfrângerea lui Napoleon Bonaparte în 1815, dar o parte dintre comori (de pildă, antichitățile egiptene) nu au mai fost restituite. Lucrările de construcție ale complexului Luvru au luat sfârşit în 1857, după ce două noi aripi i-au fost adăugite.
Muzeul şi-a mai schimbat radical înfățişarea o singură dată, în deceniul al optulea din veacul trecut. I s-au adăugat dotări moderne și s-au deschis mii de metri pătrați de spații noi. Şi, bineînțeles, în 1988 a apărut în curtea muzeului cunoscuta piramidă din oțel şi sticlă a arhitectul american Ieoh Ming Pei. Conservatorii au considerat-o o atrocitate, o lucrare controversată, urâtă.
Astăzi, muzeul Luvru este nu numai unul dintre cele mai mari, dar şi unul dintre cele mai bune. Şi, cu siguranță, este cel mai vizitat muzeu de artă din lume. Principalele sale atracții includ antichități spectaculoase și o colecție de picturi din secolul al XIX-lea, absolut uimitoare. Cu o suprafață de peste 70.000 de metri pătrați, dispusă pe patru etaje în cele trei aripi, Luvru este un oraș în inima unui oraş. Și chiar cei mai înfocați dintre turişti vor trebui să accepte. Este absolut imposibil să vezi toate cele 35.000 de lucrări expuse într-o singură zi. De fapt, ziariștii de la New York Times spun că este nevoie de cel puțin trei zile.
Personal, am vizitat muzeul Luvru de vreo 4-5 ori şi nu pot spune că am văzut tot ce era de văzut. Prima oară, eram în Paris trimis la un stagiu de pregătire. Fusesem deja la muzeu în primul weekend. În săptămâna a doua a mai venit un coleg de serviciu. Oltean, ambițios. Avea de stat în Paris numai câteva zile. În scurtul răgaz a vrut să înghită tot. “Tot?!…”, am făcut. “Tu eşti nebun…” Nu s-a lăsat, căpos olteanul, câteva ore am alergat de năuci dintr-o galerie în alta. Seara, eram terminați, prăbuşiți, rupți de picioare. Însă el avea ce să povestească acasă, satisfăcut.
Aşadar, dacă încă nu ai văzut muzeul Luvru, sunt câteva lucruri pe care trebuie să le ştii.
Secțiunile de egiptologie și antichități orientale vor captiva pe oricine, atât pe tineri, cât şi pe cei mai bătrâni. Curțile acoperite Marly și Puget adăpostesc sculpturi monumentale. La parterul aripii Sully, Sala Cariatidelor este un altar al artei renascentiste. În continuare, la câțiva paşi, poți admira „Venus de Milo” și, la capătul scării Daru uluitoarea sculptură „Nike / Victoria din Samotrace”.
La etajul inferior al aripii Denon, curtea Visconti păstrează multe minuni: o colecție de artă islamică, deosebit de rafinată. La primul etaj, vei găsi comorile cele mai renumite: „Mona Lisa” de Leonardo da Vinci și, pe partea cealaltă, „Nunta din Cana”. Camerele învecinate omagiază mari pictori francezi și italieni, printre care Ingres, Delacroix, Géricault, Raphael, Botticini și Botticelli.
Şi, dacă vrei să mai scapi de mulțime, apartamentele lui Napoleon al III-lea, la primul etaj al aripei Richelieu, oferă o perspectivă fascinantă asupra splendorii celui de-al doilea imperiu francez.
Dacă timpul tău este scurt, îndreaptă-te direct spre intrarea de la Carrousel. Este mai puțin aglomerată de obicei. Descarcă din timp harta muzeului și aplicația mobilă, care e gratuită.
Şi, pentru că scriu aceste rânduri în vremuri de pandemie, dacă nu ai vizitat încă muzeul Luvru, sau dacă vrei să-l revezi, te invit într-o călătorie virtuală, continuată aici.
Vizionare plăcută şi urmăreşte-ne în continuare.
