Cunoaşteți, probabil, povestea care urmează. La început, s-ar putea să nu recunoașteți eroul. Bineînțeles, este (King) Roger Federer, marele campion de tenis profesionist, născut pe 8 august 1981.

Mama lui era antrenoare, însă nu l-a antrenat niciodată. Pe când învăța să meargă, dădea cu piciorul într-o minge în preajma ei. În copilărie juca squash cu taică-său duminica. Şi-a încercat îndemânarea pe placa de skateboard, la schi, la lupte şi la înot. A jucat baschet, handbal, tenis, tenis de masă şi, mai ales, fotbal în curtea şcolii. “Orice joc cu mingea mi-a stârnit întotdeauna mult mai mult interes”, avea mai târziu să-şi amintească.

Deşi era antrenoare de tenis, maică-sa a decis să nu lucreze cu el. “Oricum m-ar fi enervat”, a spus ea. “Încerca orice lovitură ciudată şi, cu siguranță, nu returna niciodată o minge în mod normal. Pentru o mamă, aşa ceva nu e deloc amuzant.”

Un ziarist de la revista Sports Illustrated observa că părinții lui nu-l împingeau de la spate, ci, mai degrabă, încercau să-l oprească. Ajuns la adolescență, băiatul a început să încline tot mai mult către tenis şi “dacă ei l-au influențat cât de puțin, a fost doar să încerce să-l facă să nu ia tenisul prea în serios”.

Ca adolescent, era suficient de bun încât ziarul local să îi ia un interviu. Maică-sa a rămas stupefiată citind că, întrebat ce ar vrea să îşi ia din primul lui câştig ipotetic din tenis, fiul ei răspunsese: “un Mercedes”. A răsuflat uşurată când reporterul i-a dat să asculte înregistrarea. Era o greşeală. În germana lui elvețiană, uşor guturală, băiatul spusese de fapt “Mehr CDs”. Voia “mai multe CD-uri”. Atât.

Neîndoielnic, băiatul era foarte bun. Dar, atunci când antrenorii au hotărât să îl transfere la o grupă de băieți mai mari, a cerut să fie trecut înapoi ca să nu se despartă de prieteni. La urma-urmei, o bună parte a distracției era când pierdeau vremea împreună după antrenament.

În cele din urmă, când a renunțat la alte sporturi şi s-a concentrat doar pe tenis, alți copii lucrau de mult cu preparatori, psihologi şi nutriționişti. Dar această întârziere pare să nu îi afectat dezvoltarea. La treizeci şi ceva de ani, vârstă la care până şi jucători legendari se retrag, el avea încă să fie în vârful ierarhiei mondiale. Locul întâi.”

(extras adaptat din cartea “Range: De ce triumfă generaliștii într-o lume specializată”)

Roger Federer: 10 lucruri cunoscute sau mai puțin cunoscute

#1 | Gene bune

Mama lui Roger, Lynette, născută în Africa de Sud (motiv pentru care Roger a ales să aibă dublă cetățenie) era foarte atletică şi făcea partea din echipa şcolii în Johannesburg. Lynette a jucat netball, a participat la concursuri de atletism și a jucat mult timp hochei pe iarbă înainte să se retragă din sport din cauza mai multor accidentări.

#2 | Visele unui copil

Ca jucător de performanță la juniori, Federer participa la 2 turnee pe lună, călătorind cu părinții săi în diferite orașe pentru a concura cu cei mai buni jucători. Munca a dat rezultate: la paisprezece ani, a devenit campion național al Elveției la toate grupele de vârstă.

#3 | Ambiție

Părinții lui Roger nu l-au împins prea tare spre tenis, dar tatăl său Robert i-a spus un lucru determinant în cariera lui. Robert i-a spus că dacă vrea să joace în continuare tenis cu adevărat, trebuie să aibă ca obiectiv să ajungă între primii 100 de jucători din lume, astfel încât să înceapă să fie plătit la turnee, în loc să plătească pentru a participa. Roger Federer a luat acest sfat în serios. În 2005, la 24 de ani, era pe locul întâi.

#4 | Forța servicului

Federer spune că el consideră serviciul cea mai dificilă lovitură din tenis, deoarece este nevoie de o coordonare extremă pentru a-l face corect. În copilărie, ştiind că serviciul era punctul său slab, pentru a obține forță își exersa foarte mult antebrațul.

#5 | SABR

Una dintre loviturile definitorii ale lui Federer a fost numită „The Sneak Attack By Roger” (“lovitura pe furiş a lui Roger”, SABR pe scurt), o lovitură agresivă de backhand la care majoritatea adversarilor nu se aşteaptă.

#6 | Soție

Roger Federer s-a căsătorit cu Mirka Vavrinec în 2009, fostă jucătoare profesionistă de tenis, care îl susține aproape la toate partidele lui.

#7 | Copii

Federer și Vavrinec au nu doar una, ci două perechi de gemeni: două fete – Myla și Charlene – și doi băieți – Leo și Lenny. Se pare că e o trăsătură a familiei, sora mai mare a lui Roger (Diana) are şi ea o pereche de gemeni.

#8 | Familia: locul întâi

Chiar dacă este o supervedetă de tenis, familia este încă prioritatea principală a vieții lui. Când s-au născut fetele gemene spune că îi făcea plăcere să se trezească în toiul nopții ca să le schimbe. „Sunt lucrurile pe care le faci, asta e”.

#9 | Palmares

Palmaresul lui Roger Federer este impresionant. Până în prezent (august 2020) a câştigat 1242 de meciuri, a pierdut 271, şi a obținut 103 titluri în cariera de profesionist, dintre care 20 de titluri de Grand Slam („mare şlem”).

#10 | Return of the King

În 2017, Federer a revenit dintr-o accidentare pentru a câștiga Wimbledon pentru a 8-a oară. La 35 de ani, este cel mai în vârstă om care a câștigat vreodată titlul. Deşi o nouă accidentare l-a ținut departe de teren anul acesta, încă este numărul 4 mondial şi a promis să revină în 2021.

Fără Roger Federer, Fed-ex/express, King Roger, “the (Swiss) Maestro”, tenisul ar fi mult mai sărac. Îl aşteptăm să se întoarcă.

Dacă ți-a plăcut această poveste, lasă-ne un semn de încurajare.

Sau trimite-o mai departe altora cărora ar putea să le placă.

Noi revenim. 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here