„În anul 380 Î.Hr, Platon a scris un dialog în care Socrate și doi generali atenieni încearcă sǎ răspundă la o întrebare aparent simplă: Ce este curajul? Generalii Lahes si Nicias merseseră la Socrate pentru a pune capăt disputei lor legate de oportunitatea pregătirii pentru luptǎ a băieților echipați cu platoșa sau fără platoșa. Nicias considera cǎ trebuia sǎ poarte platoșǎ. Lahes – cǎ nu trebuia.
„ Până la urmă care este scopul final al pregătirii?” întreabă Socrate.
„ De a le insufla curaj”, decid ei.
Bine, atunci:„Ce este curajul?”
„ Curajul”, răspunde Lahes „ este o anumita rezistenta a sufletului”.
Socrate e sceptic. Le spune cǎ sunt momente în care a fi curajos înseamnă a nu persevera, ci a te retrage sau chiar a fugi. Oare nu poate să existe rezistență prosteascǎ?
Lahes e de acord, însǎ mai încearcă odată. Curajul poate că este „rezistența înțeleaptă”.
Această definiție pare mai potrivitǎ. Dar Socrate întreabă daca e necesar sa legi atât de tare curajul de înțelepciune.„ Nu admirǎm curajul și in urmărirea unei cauze neînțelepte?”, întreabă el.
„Ba da”, e de acord Lahes.
Acum, Nicias intrǎ și el in joc. Curajul, argumentează el, este pur și simplu ”cunoașterea a ceea ce e de temut sau de sperat, atât in război, cât si in alte privințe”. Dar Socrate găsește o greșeala si aici.Pentru cǎ unii pot fi curajoși, fără o cunoaștere perfectǎ a viitorului. Ba chiar, adeseori așa și trebuie.
Generalii rămân încurcați. Povestea se termină fără ca ei sǎ ajungă la o concluzie finalǎ. Dar cititorul ajunge la una posibilǎ: curajul este totuna cu tăria în fața cunoașterii a ceea ce e de temut sau de sperat. Înțelepciunea este o tărie prudentǎ.
Cel puțin douǎ forme de curaj sunt necesare la înaintarea în vârstă și în boală. Primul este curajul de a te confrunta cu realitatea faptului ca ești muritor – curajul de a descoperi adevărul de ceea ce e de temut si ceea ce e de sperat. Un astfel de curaj este destul de dificil. Avem toate motivele sa pregetǎm în fața lui. Dar și mai intimidant este al doilea fel de curaj – curajul de a acționa în baza adevărului descoperit. Problema este cǎ alegerea înțeleapta adeseori nu este clarǎ. Destul de mult timp, am crezut cǎ este așa numai din cauza incertitudini. Când e greu de știut ce urmează sǎ se întâmple, e greu de știut ce e de făcut. Dar provocarea, din câte am ajuns eu sǎ înțeleg, este și mai esențiala. Trebuie sǎ decizi dacǎ temerile sau speranțele sunt cele care contează cel mai mult.”
Fragment din cartea Suntem muritori, Atul Gawande
