Ai suferit vreodată de frig, de un frig cumplit, pătrunzător? Ai fost vreodată ud până la piele, flămând, obosit, înconjurat de primejdii, având de mers kilometri întregi până să dormi? Cât a durat chinul tău? O oră? Câteva ore? Sau poate ai fost într-o expediție pe timp de iarnă câteva zile. Ți-ai imaginat vreodată cum e să ajungi la Polul Sud? Te-ai gândit vreodată ce condiții extreme suntem capabili să îndurăm? Dacă vrei să citeşti o carte despre Antarctica – sau, mai presus de atât, o carte despre tărie morală, despre curaj, despre rezistență şi supraviețuire în condiții extreme – îți recomandăm o carte despre Ernest Shackleton şi Expediția Endurance. O poveste uluitoare.

Expediția Endurance, cunoscută şi sub numele de Expediția Imperială Transantarctică, a avut loc între 1914 şi 1917. A fost ultima mare expediție din aşa-numita epocă eroică de explorări ale Antarcticii, concepută de Ernest Shackleton, un explorator irlandez. După ce cursa spre Polul Sud s-a încheiat cu izbânda norvegianului Amundsen în 1911, Shackleton şi-a propus un nou obiectiv. Expediția urma să traverseze de la mare la mare continentul situat la Polul Sud, ultimul ținut explorat de pe glob. Traversarea trebuia să aibă loc pe sănii trase de câini.

Eram pregătit pentru condiții adverse în Marea Wedell, dar speram că gheața va fi topită.” Pe 18 ianuarie 1915, la şase săptămâni de la plecarea din ultimul port, nava Endurance a rămas înțepenită în sloiuri. După un drum anevoios de o mie de mile printre banchize, se oprise la o sută de mile de destinație. Doar o zi de navigat. Atât mai avea. Apoi temperaturile au scăzut de la o zi la alta. Gheața s-a strâns, a crescut cât vedeai cu ochii. Marea a înghețat ca un bloc de ciment în jurul său.

Apoi, luni la rând, Endurance a plutit în derivă până ce pământul a dispărut în depărtări. Principala preocupare a echipajului era să îşi păstreze condiția fizică şi starea de spirit. Jucau meciuri de fotbal şi hochei. Douăzeci şi şapte de oameni – unii, marinari încercați – priveau către Boss, aşteptând. Aşteptau instrucțiuni, un plan de salvare, câteva vorbe de îmbărbătare. Dar zilele se scurtau, vara polară era pe sfârşite. Tot mai frig, tot mai puțină lumină. În mai, soarele a apus pentru a nu mai răsări. Au urmat trei luni de iarnă. Reci, întunecoase, plictisitoare.

Apoi, la începutul lui august, gheața din jurul navei a început să se crape. Presiunea împingea blocuri de gheață sub chilă, făcând-o să se încline. Shackleton nota în jurnal: „Banchize de gheață se freacă una de alta, înaintând două sute de metri pe oră. Zgomotul este puternic, îndepărtat, ca al unui val. Parcă marea de gheață e agitată de dedesubt de răsuflarea şi zvârcolirea unui uriaş animal. Efectele presiunii din jurul nostru sunt uluitoare. Blocuri imense de gheață s-au înălțat foarte încet până ce au sărit ca nişte sâmburi de cireşe când îi strângi între degetul mare şi arătător […] Soarta navei va fi pecetluită dacă va fi strânsă de gheață asemenea lor …”.

27 octombrie 1915. După luni îndelungate de nelinişte neîntreruptă şi încordare, după multe momente în care am sperat şi multe momente în care am deznădăjduit, am fost nevoiți să o abandonăm. Nava este strivită de ghețuri fără scăpare. Suntem toți sănătoşi, dar ne aşteaptă o mare încercare. Trebuie să ajungem din nou pe pământ alături de ceilalți membri ai expediției noastre. Îmi e foarte greu să descriu cum mă simt eu acum.”

Apoi, pe 21 noiembrie 1915 s-a produs ceea ce era inevitabil. Prinsă de menghina gheții, Endurance s-a rupt şi s-a scufundat. Cei douăzeci şi opt de oameni au rămas izolați pe o banchiză în derivă, fără mijloace de comunicare, cu provizii puține, la sute de mile de țărmul cel mai apropiat. „După un an de luptă cu gheața, ne-am întors aproape la aceeaşi latitudine de la care am plecat. Dar cât de diferită e situația noastră acum! Nava a dispărut, noi plutim pe o bucată de gheață, purtați de vânt.” Gheața din jurul lor făcea deplasarea un chin, câțiva kilometri pe zi. După câteva încercări nereuşite de înaintare cu săniile, au abandonat. Shackleton le-a dat ordin să se oprească. „Ne-ar lua peste trei sute de zile în ritmul ăsta ca să ajungem la pământ.” Echipajul şi-a înălțat corturile chiar acolo. „Tabăra Răbdarea”, aşa s-a numit casa lor în cele trei luni ce au urmat.

Proviziile erau pe sfârşite. Carnea de focă şi pinguini, până atunci mâncată doar pentru diversitate, a devenit felul lor principal. Apoi, în ianuarie 1916, au început să împuşte rând pe rând câinii. Câinii consumau prea multă hrană. Ultimele două atelaje au fost împuşcate trei luni mai târziu. Carnea lor devenise o resursă binevenită. Şi i-au mâncat.

În aprilie, banchiza s-a rupt. Shackleton a decis că trebuiau să se pună în mişcare. Următoarele zile au fost un calvar. Cele trei bărci de salvare s-au strecurat prin canale înguste deschise în ghețuri. Frigul era cumplit, apa înghețată a mării îi udase până la piele. Dar, după câteva zile de efort susținut, monoton, la limita disperării, au reuşit, acostând pe o plajă îngustă de pietre. Trecuseră 497 de zile de când puseseră ultima oară piciorul pe țărm.

Faptul că echipajul a rămas unit în tot acest timp – şi că nu a pierit nici un om – s-a datorat comandantului său. Calitățile sale de lider l-au făcut să înțeleagă importanța crucială a unui moral ridicat. „Fortitudine vincimus” a fost mottoul familiei sale. „By endurance we conquer”. „Izbândim prin tărie”. „Tărie” a fost crezul său. Endurance – ca o ironie a sorții, numele navei pierdute în apa mării – a fost valoarea supremă care i-a salvat.

Sursa foto: Amazon

 

Poți afla povestea integrală a aventurii incredibile a lui Ernest Shackleton şi a echipajului său citind această carte. Nu a fost încă tradusă în limba română. Mare păcat. Este una dintre cele mai vândute cărți.

Mai important de atât, odată cu cartea lui Alfred Lansing, lumea a redescoperit exploratorul care şi-a condus spre salvare oamenii săi. Povestea Expediției Endurance stă azi la baza multor studii de caz la şcoli de business din lume.

 

 

Şi, aşa cum te-am obişnuit, dacă nu ai timp sau chef să citeşti, îți recomandăm să priveşti unul dintre aceste filme. Primul este un documentar produs de National Geographic.

Al doilea (HD), mai cinematic, un documentar premiat în Noua Zeelandă în 2012, spune povestea căpitanului Frank Worsley, cel ce a condus vasul Endurance şi, alături de Ernest Shackleton, a condus spre salvare un echipaj.

 

Sir Ernest Shackleton s-a născut pe 15 februarie 1874, acum 143 de ani.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here