Moartea (Steve Jobs, n. 24.02.1955 – d. 5.10.2011)

(din discursul adresat absolvenților Universității Stanford pe data de 12 iunie 2005)

Când aveam 17 ani, am citit un aforism care suna cam aşa: „Dacă trăieşti fiece zi ca şi când ea ar fi ultima din viața ta, într-o zi vei avea dreptate în mod negreşit, nu te vei înşela.” Aceste cuvinte m-au impresionat şi, în cei 33 de ani care au urmat, m-am privit în oglindă zi de zi dimineaţa şi m-am întrebat: „Dacă azi ar fi ultima zi din viaţa mea, aş vrea să fac oare ceea ce ar urma?”. Şi atunci când răspunsul a fost „NU” prea multe zile la rând, am ştiut că trebuie să schimb ceva.

Faptul că mi-am reamintit zi de zi că în curând voi muri este cel mai important lucru care m-a ajutat să iau decizii importante în viaţă. Pentru că totul, aproape totul – toate aşteptările, toată mândria, toată teama de umilință sau de eşec – toate aceste lucruri pălesc neputincioase în faţa morţii, lăsând loc doar pentru ceea ce este important cu adevărat. Să îţi aduci aminte că vei muri este cea mai bună metodă de a evita iluzia că ai ceva de pierdut. Nu ai nici un motiv să nu îţi urmezi glasul inimii. Eşti deja dezbrăcat.

Cam acum un an de zile mi s-a pus un diagnostic de cancer. Mi s-a făcut o tomografie dimineaţa la şapte şi jumătate, care indica o tumoare pe pancreas. Indubitabil. Eu nici măcar nu ştiam ce e un pancreas. Medicii mi-au spus aproape siguri pe ei că acest tip de cancer e incurabil. Mi-au spus că am o speranță de viață de cel mult trei până la şase luni. Doctorul meu m-a sfătuit să mă duc acasă şi să-mi pun ordine în lucruri. În jargon medical asta înseamnă să fii gata să îți aştepți moartea. Înseamnă să încerci să le spui copiilor tăi tot ceea ce credeai că în cei zece ani ce urmează vei avea timp să le spui – şi asta în doar câteva luni. Înseamnă să te asiguri că totul e pregătit astfel încât să-i fie cât mai uşor familiei tale. Înseamnă să îţi iei rămas bun.

Gândul la acel diagnostic m-a țintuit toată ziua. Spre seară, târziu, doctorii mi-au făcut o biopsie, adică mi-au băgat pe gât un endoscop, prin stomac şi intestine, mi-au introdus un ac în pancreas şi au prelevat din tumoare nişte celule. Eram sedat, însă soţia mea, care era acolo de față, mi-a spus că atunci când au privit celulele la microscop medicii au izbucnit în plâns de fericire. Şi-au dat seama că era o formă foarte rară de cancer, care prin intervenţie chirurgicală poate fi vindecat. Am făcut operaţia, acum sunt bine.

Acela a fost momentul din viață în care am privit cel mai de aproape moartea față în față. Sper să rămână aşa pentru încă vreo câteva zeci de ani de acum. După ce am trecut prin asta vă pot spune acest lucru ceva mai sigur decât atunci când moartea era doar un concept util, dar eminamente intelectual.

Nimeni, absolut nimeni nu vrea să moară. Nici măcar oamenii care vor să ajungă în Rai nu vor să dispară. Şi totuşi, moartea este destinaţia noastră universală. Nimeni, absolut nimeni nu i-a scăpat. Foarte probabil, Moartea e de departe cea mai bună creaţie a Vieţii, aşa este dat. Este agentul său de schimbare. Ea elimină ceea ce este vechi pentru a face loc pentru nou. Astăzi, cei noi sunteţi voi. Cândva, nu peste mult timp de acum, veţi fi voi cei vechi, iar Moartea vă va elimina. Îmi pare rău că sunt atât de dramatic – este adevărat.

Nu vă irosiţi timpul trăind viața altora, întrucât timpul vostru e limitat. Nu vă lăsați prinşi de dogme, adică nu trăiți orbeşte călăuziți de altă gândire. Nu vă lăsaţi vocea lăuntrică înăbuşită de zgomotul altor opinii. Şi, mai presus de toate, aveţi curajul să vă urmaţi intuiţia şi glasul inimii. Cumva, ele ştiu deja ceea ce vreţi să deveniţi cu adevărat. Orice altceva e secundar, neimportant.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here