George Enescu: Rapsodia Română nr. 1

456

În anul 2018, anul sărbătoririi Centenarului Marii Unirii, apare ideea realizării unui film de scurt metraj ce are ca punct de plecare Rapsodia Română Nr. 1 de George Enescu. Acesta urma să apropie și mai mult publicul larg de muzică, valorile naționale si frumusețile naturale ale României. Providențial, ideea este îmbrățișată și implementată de către Asociația Municipiilor din România.

Filmul a fost realizat în cadrul proiectului “Rapsodiem – de la Geneză la Centenar”, proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale. Regizorul basarabean Alla Dontu a ales să distribuie artiștii care au imprimat coloana sonoră, Orchestra Metropolitană București și dirijorul Daniel Jinga devenind astfel, personajele principale alături de actrița Catinca Nistor și copii Rareș Jinga și Roberta Mitache.

Filmările au implicat 180 de actanți, au durat două luni și au avut loc în zone pitorești ale României – Platoul Bucegi, Vulcanii Noroioși, Ochiul Bei, Valea Zânelor, Tabăra de sculptură Măgura și Cazanele Dunării.

(sursa: Youtube, Daniel Jinga & Orchestra Metropolitană București)

George Enescu s-a născut pe data de 19 august 1881 în satul Liveni din județul Botoşani. Fiu de arendaşi, Enescu este al optulea copil al familiei, dar primul care nu a murit în copilărie. Ca mai toti ceilalți compozitori de talie mondială, Enescu manifesta încă din fragedă copilărie o înclinație extraordinară pentru muzică. Începe să cânte la vioară de la vârsta de 4 ani, iar la 5 ani începe să studieze compoziție şi solfegii.

Deşi primeşte educația clasică încă de la această vârstă, “profesorul” său principal era lăutarul satului Niculae Chioru, cel care se spune că l-a influențat să scrie rapsodiile române. Chioru i-a deschis lui Enescu apetitul pentru folclorul românesc şi pentru muzica lăutărească autentică. La Paris, George Enescu avea să-i dea credit învățătorului său evocându-l de fiecare dată când era întrebat de influențele sale şi de Rapsodia Română. Ca un fel de recunoştință, mulți lăutari din ziua de astăzi interpretează rapsodiile române în diverse variante simplificate pentru taraf acolo unde au ocazia.

Cât despre copilul George Enescu, chiar marele compozitor recunoaşte: “Eram un copil silitor şi chiar destul de conştiincios. La patru ani ştiam să citesc, să scriu, să adun şi să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învățătura şi aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul; fugeam de zgomot şi de vulgaritate, iar mai mult decât orice simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu?” […]

În 1903 numele lui George Enescu era pe buzele tuturor melomanilor din întreaga lume. De ce? Pentru că acela a fost anul în care a avut loc premiera Rapsodiilor Române. Compuse încă din 1901, cele două suite orchestrale de durată medie, în special prima, şi-au asigurat locul în repertoriul oricărei filarmonici mari din lume devenind cele mai recognoscibile creații ale compozitorului roman, spre suprinderea şi mai târziu nemulțumirea acestuia.

Rapsodia Română Nr. 1 este cea mai celebră dintre cele două şi dintre compozițiile enesciene în general, şi este dedicată colegului său de contrapunct Bernard Croce-Spinelli. Esența Rapsodiei Române este dansul, Enescu însuşi a recunoscut că sunt doar nişte cântecele învățate de la Lae Chioru, puse unul lângă altul fără prea mult studiu sau analiză. Bineînțeles că aceasta este doar o mostră de modestie din partea compozitorului, criticii observând că fiecare tablou al rapsodiei este atent construit folosindu-se doar instrumentele care într-adevăr îşi au locul în acea secvență.

Rapsodia Nr. 1 este exuberantă şi veselă. Influența lui Lae Chioru şi a muzicii sale lăutăreşti se observă încă din primele secunde ale compoziției, introducerea fiind bazată pe cântecul popular “Am un leu şi vreau să-l beu” pe care Enescu l-a învățat de la rapsodul satului în copilărie. Singura diferență este că în loc de cobză şi vioară cântecul de pahar a fost transpus pentru oboi şi clarinet.

Veselia şi jovialitatea primei Rapsodii este în antiteză cu introspecția şi reflecția Rapsodiei Nr. 2. Esența acestei suite nu mai este dansul, ci cântecul în sine. Deşi contine şi pasaje lăutăreşti (sunt încorporate cântece precum “Văleu lupii mă mănâncă” şi “Sârba lui Pompieru”) scheletul acestei rapsodii este balada populară tristă “Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel”, învățată de la acelaşi Lae Chioru.

Enescu avea 19 ani atunci când le-a compus şi a fost foarte surprins de succesul imens pe care aceste două compoziții le-au avut încă de la premieră. În ultima parte a vieții sale ilustrul compozitor avea să duşmănească aceste lucrări, acuzându-le că i-au îngustat reputația sa de muzician în ochii mapamondului. El însuşi avea sa facă câte trei înregistrări pentru fiecare rapsodie, dar a privit acest lucru ca o afacere strict comercială.

(sursa: blog.libris.ro)

Rapsodiile Române compuse de George Enescu își datorează în bună parte existența Rapsodiilor Maghiare ale lui Franz Liszt, publicate cu aproximativ 50 de ani anterior. În contextul compoziției muzicale termenul de „rapsodie” îşi are originea probabil la Liszt, promițând muzică ce sună liber, plină de improvizații. Cu siguranță, Rapsodia Română Nr. 1 a lui Enescu îndeplineşte cu brio această promisiune, oferind una după alta melodii electrizante cu un aer spontan și un final efervescent.

(John Glover, compozitor, asistent editorial al Filarmonicii din Los Angeles)

Rapsodia Română Nr. 1 este un potpuriu simplu de teme tradiționale de dans popular. Enescu a ales să nu depună prea mult efort pentru a le dezvolta într-un mod academic, sau pentru a le elabora şi înflori cu tehnici muzicale inspirate din muzica folclorică din Europa de Vest. Rapsodia evoluează melodic spre un dans final rotund, debordant, aproape sălbatic. Ascultăm ciocârlia, o temă des întâlnită în muzica populară românească. Dansatorii se opresc pentru a-și trage sufletul preț de o clipă, apoi reiau dansul spre un final înflăcărat.

(Don Anderson, Orchestra Filarmonicii din Arkansas)

Atât Rapsodia Română Nr. 1 în La major, cât şi Rapsodia Română Nr. 2 în Re major înfățişează numeroase aspecte şi stiluri de muzică românească, precum dansuri rapide şi lirică lentă. Prima rapsodie conține teme legate de muzica românească tradițională, transformate în dansuri şi secțiuni melodice în cadrul acestei lucrări. Continua întrepătrundere a acestor ritmuri pline de viață – stil predominant în muzica populară românească – o face deosebit de atractivă.

Analizând lucrările lui Enescu, compozitorul Pascal Bentoiu descria prima rapsodie drept “exotică, fără a fi agresivă”, afirmând că acest stil muzical “nu pune ascultătorului niciun fel de probleme”. Este probabil motivul pentru care Rapsodia Română Nr. 1 este interpretată individual mai frecvent decât Rapsodia Română Nr. 2, mai scurtă şi totodată mai lirică.

Cea de-a doua rapsodie îmbracă bogatele calități lirice ale cântecelor populare și, deși unele secțiuni redau nealterat tonalitatea şi armonia clasică, romantică, tradițională, multe secțiuni reprezintă o provocare pentru ascultătorul contemporan.

(Sarah Burnett Rice-Misura, lucrare doctorală, Universitatea din Arizona)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here